Acuze grave în handbal: „Federația lucrează pentru o echipă din nord!”. Corona, taxată cu 16 aruncări de la 7 metri în meciul cu CSM

Redactor:
Marius Hutu
Acuze grave în handbal:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Bogdan Munteanu, directorul sportiv al Coronei, susține că „pentru unele rezultate se viciază competiția”, iar federația n-ar fi străină de aceste lucruri
  • CSM București – Corona Brașov s-a terminat cu 27-27. Arbitrii au acordat o aruncare de la 7 metri pentru gazde cu 15 secunde înainte de final, dar n-au oprit și contrometrul până când gazdele au executat aruncarea

Primele meciuri din 2014 în handbalul feminin au provocat și primele scandaluri. Gheorghe Tadici a fost vizibil nemulțumit de arbitrajul partidei HCM Roman – HC Zalău (scor 19-17). În aceeași situație au fost și oficialii grupării Corona Brașov, după egalul din București cu CSM, scor 27-27. Conducătorii formației de la poalele Tâmpei au decis însă să-și exprime și public părerile. „A fost viciere de rezultat. Nu pun în balanță ce s-a petrecut în ultimul minut, cu toate că la ultima fază a meciului nu a fost șapte metri. În plus, arbitrii n-au vrut să oprească timpul când au indicat 7 metri. Mai erau 15 secunde și l-au lăsat să se scurgă. A fost clar o chestie voită”, ne-a declarat Bogdan Munteanu, directorul sportiv al formației Corona Brașov.

Pentru acest meci, FRH i-a delegat ca arbitri pe Sas și Pintea, un cuplu contestat de Corona Brașov încă de acum câteva zile. Cei doi arbitri au acordat nu mai puțin de 16 aruncări de la șapte metri pentru CSM București. „N-am mai auzit în viața mea ca o echipă să primească 16 aruncări de la șapte metri. Practic, la fiecare 3-4 minute, eram taxați cu câte un șapte metri. Nici nu le știu numele acestor abitri, dar am avut o solicitare către șeful arbitrilor, Valter Dăncescu, să-i schimbe de la acest joc. Am cerut un cuplu de arbitri internaționali pentru că era un derby pentru play-off, însă ne-au răspuns că totul va fi OK. De ce ne-am temut, nu am scăpat. Cei doi arbitri au fost depășiți. Nu acuzăm CSM-ul pentru ce a fost azi, ci au fost interese care vin din afară. Federația a > să lucreze pentru o echipă din nordul țării, pentru unele rezultate se viciază competiția. Trebuia să câștigăm fără probleme la 4-5 goluri diferență”, a afirmat directorul sportiv al Coronei. Bogdan Munteanu a evitat să pronunțele numele echipei pentru care se fac jocuri, dar trimiterea a fost evidentă către HCM Baia Mare.

Corona Brașov și HCM Baia Mare sunt în luptă directă pentru prima poziție în Liga Națională de handbal feminin. Formația de la poalele Tâmpei conduce cu 22 de puncte, cu unul peste HCM, care are însă un meci mai puțin disputat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului club al lui Dan Şucu | SPECIAL
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod portocaliu pe litoral
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×